British Combat Troop 1/32 – Matchbox P – 6002

Secțiune rezervată postării de articole, recenzii, tutoriale etc. legate de jucăriile din copilărie, în special figurine

British Combat Troop 1/32 – Matchbox P – 6002

Postby alexie » Tue Aug 20, 2019 10:05 pm

Era un englez, un german, un american și un român .... nu-i banc, este doar o recenzie a figurinelor aflate pe mâna românului.

Astfel este un lucru știut că așa a debutat firma Matchbox, la mijlocul anilor 70, respectiv cu un german (German Combat Troop, PK-6001), un englez (British Combat Troop, PK – 6002) și un american (American Combat Troop, PK – 6003). Ulterior, mai exact în 1978, s-au înregistrat alte două intrări : Afrikakorps (PK- 6004), respectiv 8th Army (PK – 6005).
Așa, românul se implică în 1985 când aceste seturi minunate (și nu numai ele) ajung în posesia lui ...dar aceasta este altă poveste.

British Combat Troop 1/32 – Matchbox P – 6002


Figurinele sunt din anii `80 și de aceea „K” a dispărut din codul kitului și făceau parte din așa numita serie „Yellow Range”. Mult timp (până în epoca lui google) n-am știut că aceste figurine se comercializaseră în cutii, se poate deduce că pentru nici unul din seturi nu am ambalaj original.
În fine, figurinele Matchbox se caracterizează prin faptul că sunt bine hrănite așa se face, că prin comparație, soldățeii de la Airfix sunt niște căprioare. Adică sunt precum figurinele de la MasterBox (vezi un articol pe această temă figurine 1/35 - eseu ) în lumea kiturilor 1/35. Setul conținea 15 figurine, pentru 11 poziții, știindu-se că cele patru dubluri nu erau întotdeauna aceleași. Este curios cum de aceste figurine nu sunt mutilate, culoarea maronie a plasticului aduce bine de tot cu ciocolata și îmi amintesc faptul că nu exista radieră chinezească nemușcată. Și apropo de Asia, după ce că indivizii au fețele identice (excepție ofițerul mustăcios), au și trăsături puternic mongoloide. Și dacă tot am derapat pe cârcoteală aka heitereală vă invit să observați că nădragii sunt aproape lipsiți de buzunare.
Image


Producător : Matchbox
Mărime : 54 mm
Scară : 1/32
Țară origine: Marea Britanie
Material : Plastic
Culoare: Maroniu
Perioada : WW2
Tip: Figurine din plastic nepictate
An producție : 1983



Image

F1. Ofițerul.
În ciuda faptului că este îmbrăcat în Alain Delon nu-l face mai interesant, poziția este absolut „noncombat” și postura de Dr. Justice îl recomanda exclusiv pentru doborârea unei santinele plăpânde. Mult timp am considerat că este vorba de un căpitan de vas sau măcar un pilot de Spitfire, abia după studierea siteurilor specializate acest Onedin și-a recăpătat statutul de șef peste infanteriști. Ca ierarhie în wargames s-ar situa abia cu o poziție peste codașul clasamentului. acest loc este dedicat profesioniștilor așa că nu-i vina mea dacă evitând să devin redundant n-am să vă spun faptul că la cel mai inutil omuleț este „Față palidă de pe Stâlpul Caznelor”...să revenim.
Culmea este că o postură aproximativ identică am regăsit, ulterior, in kitul ICM nr. 35301 British Infantry (1917 -1918).

Image

F2. Trăgător din poziția în genunchi
Postură clasică, utilă pentru luptă, fie că era vorba de varianta narativă, fie că era varianta „hit him”. Poate și de aceea, în cele mai multe cazuri de recenzii, F2 se găsește dublat.
Image
Momentan eu am un trio.

Image

F3. Trăgător din poziția în picioare
Lipsa plasei de camuflaj de pe lighian a făcut incertă apartenența soldatului la acest grup. Din câte îmi amintesc el îl reprezenta pe nou-venitul în trupă, pe cel transferat de la intendență cu speranță de viață destul de redusă. Un fel de străbunicul caporalului Upham (vezi Salvați soldatul Ryan).

Image
Și în acest caz șansele ca setul să conțină dublură este destul de mare. În cazul meu inventarul a bifat un cvartet.

Image

F4. Trăgător din poziția culcat rezemat
De obicei ocupa poziție fixă, eventual se târâia pe distanțe scurte și doar ocazional aplica câte un set de bocanci în fața inamicului. Eventualul punctaj i-ar trebui scăzut „la viață” deoarece pe teren accidentat (mochetă) obișnuia să moară aparent fără motiv.
Image
Și în acest caz mă laud cu un cvartet.

Image

F5. Soldat târâș
Punctaj maxim pentru speranța de viață la varianta „hit him”, doar dibăcia extremă sau norocul porcesc îl putea omorâ de la o primă aruncare. În cadrul trupei, acest personaj ocupa postul de ninja.
Infiltrare, lovire fulgerătoare cu arma sau picioarele.
Image
Un trio formidabil.

Image

F6. Trăgătorul cu mitraliera Vichers
Exclusiv defensiv cu oarece notorietate datorată „cățelei” din Capcana Mercenarilor, părăsea postura statică doar la bordul unui „jeep”. Este ciudat că nu există un soldat încărcător care să-i țină de urât.
Image
Cvartet de mortiere

Image

F7. Trăgătorul cu aruncătorul de grenade
S-ar putea crede că purtătorul de PIAT avea statut identic cu predecesorul purtător de mitralieră însă lipsa de cadență și lipsa inamicului adecvat (era un singur tanc pentru toate teatrele de război, deci prea valoros ca să fie distrus de un personaj secundar) a făcut ca acest personaj să beneficieze de o notă jenantă la supraviețuire. Burlanul aduce mai mult a bazooka americană decât a PIAT englezesc iar tenul ce se contopește cu arma este deranjant dacă ești exigent.
Image
Cvartet și aici

Image

F8. Aruncătorul de grenadă
Acest caporal Mușat era utilizat pentru lupta corp la corp, ocazional lansa câte o grenadă și mai presta ceva pândă la colțul clădirilor...insipid.

Și astfel am ajuns la ultimele trei poziții, însă succesul lor în luptă este invers proporțional cu poziționarea în această recenzie.


Image

F9. Atac la baionetă
Poziție extrem de belicoasă, absolut fantastică și dacă este să îngroșăm obrazul putem găsi un corespondent pe piața figurinelor de la noi (extremă aroganță știind că și așa puținele figurine erau niște copii grosolane) în pielea în armura medievalului cu lance. Sunt conștient că baioneta este subdimensionată dar prefer să-l înțep pe inamic până moare de plictiseală decât să pornesc la atac cu o seceră atașată la pușcă.
Faptul că exista un oponent în setul cu infanterie germană a dus la lupte îndelungate și dramatice care uneori se ridicau la înălțimea epicului duel dintre Zorro și colonelul Huerta.
Notorietatea personajului a făcut ca în 2004, acesta să fie distribuit (cu rol principal) în drama epică „Dars”. Această vignetă prezentâdu-l antrenându-se pe un manechin motivațional, postamentul fiind un original capac de borcan de 400.
Image
Frecvent și acest personaj era dublat în seturile comercializate, în echipa mea cinci ostași execută fandarea......

Image

.......de fapt sunt șase dacă luăm în calcul și starul.


Image

F10. Aruncătorul de flăcări
Belea ! Absolut inedit, nu îmi puteam imagina să existe o așa figurină și imaginația copiilor de atunci era hi-fi (mai știți când povesteai filmul sau citeai din „pif” ?) . Acest erou făcea pagube însemnate iar când îi venea sorocul, ieșirea din scenă era spectaculoasă. Din câte am văzut, acesta constituia ce-a de-a patra dublură necesară pentru formarea unui set de 15 figurine.
Image
Și eu am tot un duet
Cu așa notorietate era imposibil să nu joace într-o coproducție și astfel vorbim de un trio formidabil dacă includem și artistul în evaluări (vezi mai jos).



Ultimul dar nu cel de pe urmă :

Image

F11. Trăgătorul de la șold
Cunoscut și sub numele de Caporalul Foc Continuu, acest ostaș se făcea remarcat în orice luptă.
De obicei la varianta narată, când CFC deschidea focul aveam furnicături pe cerul gurii și începea să mă mănânce în urechi, eventuali martori cedau nervos trrrrrrrrrrrrr-ul nesfărșit punea capac zecilor de minute de „Atacă pe flancccc!”, „Omoară-l !!”, „Sunt rănit!” etc.
Image
Și aici tot duet dar în fapt trioul este dat de protagonistul din dioramă

Este de la sine înțeles că și acest personaj și-a găsit un rol în coproducția internațională din anul 2004, operă dedicată DDay „Eliberându-l pe Pif”
Image



Așa cum se știe pirateria din lumea figurinelor este de notorietate planetară iar produsele Matchbox și Airfix sunt victimele preferate.
Pentru acum am să amintesc de jalnicele clone ale acestui set șmecher (Infanterie Britanică 1/32 Matchbox).
Image


Matchbox British Combat Troops.jpg
You do not have the required permissions to view the files attached to this post.

Image
„Orice intrus va fi tratat cu o răceală demnă. Astfel încât să înțeleagă și cel mai nesimțit că prezența lui este inoportună.”
Directorul Dumitru – Operațiunea Monstrul

"Sunt unii oameni care-şi închipuie ca un ucigaş trebuie să fie mereu şi în toate împrejurările numai ucigaş. În realitate e de ajuns dacă e numai din când în când criminal - şi numai o mică latură a fiinţei sale..."
E.M.Remarque

https://alexiehobby.blogspot.com/
https://hobbyban.blogspot.com/
User avatar
alexie
Imperator
 
Posts: 2540
Joined: Thu Jan 10, 2013 11:01 pm
Location: Constanța - Romania
Prenume si nume: Lucian Milosan

Return to Omuleti vs. soldatei

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron